Produsele alimentare pe care le-au luat cei doi angajați și care au fost găsite asupra lor provin, după cum spune instituția la care aceștia lucrează, în urma unui control la o familie aflată în sistemul de protecție. ”Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea se delimitează de comporamentul total nepotrivit și neadecvat a doi salariați, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au manifestat un comportament ce contravine regulamentelor și normelor instituționale și deontologice, respective primirea de produse alimentare din gospodăria beneficiarilor indirecți ai serviciilor sociale. Împotriva celor doi salariați, asupra cărora există suspiciunea săvârșirii abaterii disciplinare grave, s-a demarat cercetarea disciplinară prealabilă, sesizarea organelor de anchetă abilitate, precum și retragerea acestora din activitățile ce presupun contactul direct cu beneficiarii, până la finalizarea cercetării disciplinare”, se arată într-un comunicat semnat de Adina Lăscan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă desfacerea contractului de muncă. (Gabriel SAVA)