Ambasada României în Federația Rusă a dat startul, pe 3 decembrie, turneului cultural – comemorativ în Rusia cu Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”. Ambasadorul Vasile Soare, originar din comuna Vulturu, a avut inițiativa organizării acestui turneu cu ocazia Zilei Naționale a României, care se va desfășura în zece orașe din Rusia.
Prima oprire a fost la Nijnii Novgorod, al cincilea oraș ca mărime din Rusia, situat la peste 450 km de Moscova, cu o vechime de peste 800 de ani, un puternic centru economic și cultural. Autoritățile locale au pus cea mai bună sală din oraș la dispoziție, sala Filarmonicii, cu 1000 de locuri, care s-au ocupat în totalitate. Vasile Soare a vorbit în deschidere despre Ziua Națională a României.
”Ansamblul Țara Vrancei a susținut apoi, timp de două ore, un spectacol extraordinar de cântec și joc din diverse zone folclorice ale României, spre uimirea celor 1000 de spectatori ruși, care cu siguranță nu mai văzuseră demult un spectacol atât de bogat în motive tradiționale, culoare, dinamica și muzică antrenantă. De altfel, oficialii locali, cât și spectatorii, au ținut să ne spună că ”asemenea spectacol nu au mai văzut la Nijnii Novgorod” și că ”acum au cunoscut România”, despre care nu știau mare lucru. Este de înțeles dacă ”ultima prestație culturală românească la Nijnii Nvogorod a avut loc prin anii 1970”, potrivit directoarei Filarmonicii”, a relatat ambasadorul Vasile Soare pe pagina sa de socializare.
Ambasadorul a mai arătat acest turneu făcut cu Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei” este o carte de vizită pentru România, care lipsește din punct de vedere cultural de mai multe decenii din Federația Rusă.