Consiliul Local Focșani a fost convocat în ședință ordinară joia următoare, cu prezență fizică. Pe ordinea de zi se află 41 de proiecte de hotărâri. Dintre acestea nu face însă parte bugetul municipiului, ci doar al unităților subordonate. Motivul este acela că proiectul de buget trebuie să fie pus mai întâi în dezbatere publică, după aceea să intre în dezbaterea aleșilor locali.
Bugetul Focșaniului este un subiect sensibil deoarece majoritatea PNL – USR din Consiliul Local nu îi este favorabilă primarului PSD Cristi Misăilă, care are o altă viziunea în privința împărțirii sumelor. Anul trecut s-a ajuns la un blocaj al administrației locale după ce edilul a contestat în instanță modificările făcute de consilierii majorității.