Consiliul Județean Vrancea vrea să îi aducă pe elevii claselor V – VIII din tot județul la Sala Polivalentă pentru a participa la o acțiune care are în prim plan cărțile, având în vedere că 2019 a fost declaratul anul cărții în România.
”De aceea, pentru că se apropie sărbătorile şi toţi copiii aşteaptă daruri de Crăciun, vom organiza un eveniment aparte dedicat elevilor de gimnaziu din județ (clasele V-VIII), pe parcursul a trei zile, în perioada 11 – 13 decembrie 2019, la Sala Polivalentă din Focșani, la care am adresat invitația de a ne fi partener în acest proiect și Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.
În aceste zile, actrița Monica Davidescu îi va purta pe copii în lumea magică a cărților, le va vorbi despre rolul de neînlocuit pe care îl are lectura în formarea unui om, în definirea propriei identităţi şi în asumarea libertăţii individuale. Cartea va deveni, astfel, darul neaşteptat şi minunat, modest şi puternic, frumos şi plin de înţelepciune, care poate schimba destine şi lumina suflete!
La finalul evenimentului, ca să încununăm cu succes proiectele din acest an ale Consiliului Județean Vrancea dedicate educației, fiecare elev va pleca acasă cu o cutie de cărți specifice vârstei lor, dar și cu zâmbetul pe buze după ce vor asista la spectacolul de magie al renumitului Magitot”, arată Consiliul Județean Vrancea într-un comunicat de presă.
Reprezentanții CJ nu uită să spună că evenimentul este inițiat și promovat de un ”mare iubitor” al cărților, Marian Oprișan.
Adversarii politici ai acestuia critică acțiunea de aducere a elevilor în Focșani și suspectează o acțiune de promovare a liderului PSD Vrancea.
”Ce s-a mai gândit Marian Oprișan, să aducă adune toți copiii din județ la Sala Polivalentă și să le ofere niște cărți. Nu vă gândiți că îi aduce la competiții școlare. Hai să împărțim niște cărți copiilor din Vrancea, dar să nu le împărțim noi la școală, să îi chemăm pe toți copiii, să înțeleagă fiecare copil, fiecare părinte cine este Oprișan. Sunt 11917 copii plimbați pe drumuri timp de trei zile ca să vină la Focșani, când sunt felul de activități, timpul nu este favorabil și mai există și alte riscuri. Aici apreciem Inspectoratul Școlar care nu a intrat în acest joc electoral de promovare a tovarășului Oprișan, că a înțeles acest lucru și a dat dovadă de fermitate”, a spus senatorul Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea.
Parlamentarul liberal a avertizat că ”lucrurile nu vor rămâne așa” dacă numele lui Marian Oprișan va apărea pe materialele împărțite elevilor.