Primăria Homocea organizează cursuri gratuite pentru copiii din comună, pentru a învăța să cânte la diferite instrumente muzicale.
„Tradiția cultural muzicală a comunei noastre este una dintre cele mai de preț moșteniri, care nu trebuie nici pierdută și nici uitată. Muzica ne reprezintă și ne însoțește în cele mai importante momente ale vieții, așa că am decis să dăm copiilor din toată comuna Homocea, șansa de a învăța și studia în mod gratuit la instrumente muzicale cu un profesor cunoscut, în persoana d-lui Nae Taras, care va organiza, în urma preselecției, grupe pe nivel de vârstă și pe instrumente. Cursurile se fac pentru acordeon, chitară, orgă-pian, trompetă, saxofon, clarinet, fluier, tobe și vioară și bineînțeles pentru solist vocal. Dați copiilor dumneavoastră șansa de a participa la acest program, derulat în mod gratuit, plata cursurilor și a instrumentelor muzicale care vor fi achiziționate fiind făcută din bugetul local, la inițiativa mea”, a transmis primarul comunei Homocea, Vasile Petrea.
Înscrierile se fac la Școala Gimnazială Homocea, iar preselecția se va desfășura miercuri, 15 ianuarie, începând cu orele 15:00, tot la școala Homocea. Persoană de contact: Maura Iacob – director.