Acasă Actualitate Copil de 9 ani rănit într-un accident la Urechești

Copil de 9 ani rănit într-un accident la Urechești

0
178

Un accident rutier a avut loc pe E85, la Urechești, în care au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului dintre acestea au rezultat două victime neîncarcerate.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje  din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 1 autospecială de intervenție, 1 autospecială de descarcerare  și 1 ambulanță SMURD, precum și Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ) cu  1 ambulanță.

 Paramedicii, au acordat primul ajutor calificat unui copil, în vârstă de 9 de ani, care au suferit politraumatisme. Ulterior, copilul a fost preluat în stare conștientă și cooperantă și transportat cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.

Cealaltă victimă a fost preluată de echipajul SAJ.