Cum îți asiguri un drum la poliție: mergi băut sau fără permis

0
1

Două infracțiuni la regimul rutier au fost constatate de polițiștii vrânceni.

La data de 8 iulie, ora 06:47, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vidra au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 2D, sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultatul de 0,61 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Totodată, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cursul zilei de ieri, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliției Rurală Gugești au depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Tâmboești, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea de domiciliu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.