Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza – doi vizionari ai Unirii Românilor. Eveniment editorial la Biblioteca Judeţeană ”Duiliu Zamfirescu”

0
83

În contextul sărbătoririi Unirii Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859, Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea organizează luni, 20 ianuarie, începând cu ora 12.00, la Sediul Central – Secţia Împrumut la domiciliu, din strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, lansarea cărții  „Dimitrie Cantemir şi conştiinţa unităţii românilor: studii şi articole dedicate Centenarului Marii Uniri”, editată de Asociaţia Europeană „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti şi coordonată de colonel (r) dr. Mircea Dogaru şi colonel (r) Viorel Ciobanu. Cartea a apărut în anul 2018 la Editura Universul Academic, fiind rodul muncii de cercetare a unui număr de 32 de autori.

Lucrarea, dedicată lui Dimitrie Cantemir, unul din marii domnitori și cărturari români, cuprinde teme precum: Matricea de unitate a românilor la Dimitrie Cantemir, Dimitrie Cantemir şi conștiința unității românești, Identificarea operei cantemiriene în spațiul filosofic, juridic şi religios al culturii europene medievale, „Discursul Unirii” din Istoria Ieroglifică (1705) şi identitatea românilor în Europa, statul, în timpul şi după Cantemir și va fi prezentată de domnul colonel (r) dr. Mircea Dogaru şi domnul colonel (r) Viorel Ciobanu.

În contextul ideii de Unire a Românilor vor vorbi, despre marele domnitor de mai târziu, Alexandru Ioan Cuza și  însemnătatea  evenimentului istoric de la 1859, doamna profesoară de istorie Mihaela Pricop, domnul Ionuţ Iliescu, istoric şi muzeograf la Muzeul Vrancei, şi domnul profesor de istorie Cezar Cherciu, colaboratori fideli ai Bibliotecii Judeţene.