Direcția Veterinară intensifică controalele în perioada sărbătorilor de iarnă

0
99

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vrancea va mări numărul de controale în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare și a răspândirii virului pestei porcine africane. Acțiunile au început pe 28 noiembrie și se vor derula până pe 7 ianuarie 2020.

”Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar respectă măsurile privind combaterea pestei porcine africane (PPA), a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii proaspete de porc, precum și a modului de marcare şi certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc, sau care conţin carne de porc”, a anunțat DSVSA într-un comunicat de presă.

În acest sens, la nivelul DSVSA Vrancea, vor fi constituite echipe, care, în colaborare cu reprezentanţii IPJ Vrancea, DSP Vrancea, CJPC Vrancea şi, IJJ Vrancea, vor efectua controale oficiale privind:

Verificarea modului de sacrificare a porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare.

Verificarea modului de respectare a cerințelor legislație aplicabile comerţului cu porcine, carne de porc și produse din carne de porc și a măsurilor privind restricționarea mișcărilor de porci, ca urmare a apariției și evoluției focarelor de PPA.

De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor IPJ Vrancea, pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor, cărnii și produselor din carne.

Verificarea respectării normelor în vigoare privind comercializarea ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, precum și peştelui şi produselor din pescuit.

Obiectivele vizate în cadrul acestor acțiuni sunt: pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.).Piețele agroalimentare vor fi supravegheate de către medicii veterinari care vor sancționa comercializarea produselor în alte condiții decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare.

Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar veterinar.

Totodată, cu ocazia acestor controale, o atenție deosebită va fi acordată verificării condițiilor sanitare veterinare și de igienă existente în locurile organizate periodic de către autoritățile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiționale (de ex. târguri de Crăciun).

La nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se va proceda la:

  1. a) verificarea respectării cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
  2. b) verificarea respectării cerinţelor de igiena;
  3. c) verificarea trasabilităţii produselor alimentare.

La nivelul DSVSA Vrancea și al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) în perioadele 28.11.2019-24.12.2019 şi 27.12.2019 – 07.01.2020 va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare. De asemenea, la nivelul DSVSA Vrancea și al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) vor fi afișate locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spiralis în carnea de porc.

Locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spiralis în carnea de porc.

1.CSVSAO FOCSANI 1

 PIATA MOLDOVEI FOCSANI

  1. CSVSAO FOCSANI 2 STR. 1 DECEMBRIE 1918, NR. 35
  2. CSVSAO ADJUD

 PIATA AGROALIMENTARA ADJUD

  1. CSVSAO PANCIU

PIATA AGROALIMENTARA PANCIU

  1. CSV CONCESIONARE

LOCALITATILE DE PE TERITORIUL JUD. VRANCEA