Doi adolescenți teribiliști s-au urcat pe o mașină de poliție și s-au ales cu dosar penal

0
88

Doi minori, în vârstă de 15 și 16 ani, s-au urcat pe o mașină de poliție și s-au lăudat cu isprava lor pe rețelele de socializare. Luni seara, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție rurală i-au identificat.

”Deși polițiștii nu se aflau în apropiere în acel moment, iar tinerii probabil au crezut că gestul lor nu va avea repercusiuni, la scurt timp după vizionarea imaginilor video înregistrate și postate, cei doi au fost identificați.

Aceștia au fost conduși la sediul subunității de poliție, urmând ca fapta lor să facă obiectul cercetărilor în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.