Firmele lui Umbrărescu vor lucra pe Autostrada A7 de la Buzău până la Focșani

0
50

Firmele controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu au obținut câștig de cauză chiar dacă licitațiile pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Buzău – Focșani au fost contestate. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiile a dispus reevaluarea ofertelor de către Compania Națională de Administrare  Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar procedura a avut același câștigător.

”ASOCIEREA SA & PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL -TEHNOSTRADE SRL – INTERTRANSCOM IMPEX SRL are la dispoziție 26 de luni și 2,77 miliarde de lei (fără TVA) pentru a finaliza lucrările pe tronsoanele 2 și 3 ale autostrăzii Buzău-Focșani.

Vor fi încă aproximativ 67 km din A7 finanțați prin PNRR”, a anunțat CNAIR.

Tronsonul 2 (Vadu Pașii-Râmnicu Sărat), are o lungime de 30,8 km și o valoare de 1,31 miliarde de lei (fără TVA), iar contractul include construcția a 12 poduri printre care se numără Podul peste Râmnicu Sărat și DN22.

Tronsonul 3 (Râmnicu Sărat-Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA), iar pe acest tronson vor fi construite 18 poduri și un pasaj, printre care se numără Podul peste DJ 205R și peste pârâul Ramna.

Firmele lui Dorinel Umbrărescu au câștigat și licitațiile pentru tronsoanele 1 și 4, astfel încât vor lucra pe segmentul A7 dintre Buzău și Focșani, cu o lungime totală de 82,44 km. De asemenea, aceleași firme au obținut și cele trei contracte pentru construcția autostrăzii Focșani – Bacău.