Acasă Actualitate Handbal – CSM Focșani 2007 învinge Turda și urcă pe locul 2...

Handbal – CSM Focșani 2007 învinge Turda și urcă pe locul 2 în Liga Națională

0
121

Aseară, în Sala Polivalentă, CSM Focșani 2007 a învins AHC Potaissa Turda, vicecampioana ediției trecute de campionat. A fost victoria cu numărul 4 din acest sezon, din tot atâtea partide, ce a confirmat, încă o dată, valoarea și omogenitatea lotului. Fără îndoială că este, ca toate celelalte dealtfel, victoria echipei, dar, nu putem să nu-l remarcăm pe imperialul Marius Cloșcă, cel care cu 4 lovituri de la 7 m apărate, din 5, a fost în poartă, îngerul nostru păzitor. Da, am avut și în meciul de ieri doi portari în mare formă, asta după ce în prima parte, Emilian Marocico a avut și el intervenții excelente, care au dat multă siguranță echipei noastre. Așa după cum toată lumea se aștepta, a fost un meci tensionat, mai mult decât bărbătesc, cu nu mai puțin de 17 eliminări, 9 în tabăra noastră și 8 la Turda, cu un cartonaș roșu pentru Marius Ragea, după 3 eliminări, cel puțin ultima dintre ele, discutabilă. Oricum, la tensiunea sub care s-a disputat partida, și-au adus aportul important și cei 2 arbitri, care au judecat în multe situații foarte dubios, după un regulament ce părea cunoscut doar de ei. Băieții noștri au condus în permanență pe tabela de marcaj după jumătatea primei reprize, fiind susținuți din tribune, ca întotdeauna dealtfel, de suporterii focșăneni, poate cei mai pătimași din țară. Fară să intru, acum,  prea mult în detalii de ordin tehnico-tactic, consider că intrarea lui Andrei Drăgan în a doua repriză a adus un suflu proaspăt, mai multă inspirație și creativitate în jocul echipei noastre. Cred cu tărie că antrenorul Dalibor Cutura, el însuși un fost extraordinar coordonator de joc, ar trebui să îi acorde mai mult credit și implicit mai multe minute în joc acestui tânăr jucător, pe care multă lume îl consideră de mare perspectivă pentru handbalul romănesc. Băieții noștri vor juca la Chiajna, dumincă, 3 octombrie, de la ora 11.00, cu Steaua București. Partida va fi transmisă în direct pe TVR 2.