La Adjud a început distribuirea tichetelor sociale pentru servirea mesei calde

0
51

Reprezentanţii Direcţiei de Asistență Socială Adjud au început luni distribuirea la domiciliul persoanelor în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari (800 lei/lună), tichetele sociale pe suport electronic pentru servirea de mese calde (conform OUG nr.115/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe ne rambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora).

„Valoarea unui astfel de tichet social este de 180 lei/lună şi poate fi folosit exclusiv pentru servirea mesei calde în unităţile din municipiu afiliate. Lista unităților de pe raza municipiului Adjud care acceptă tichete sociale pentru mese calde va fi înmânată fiecărui beneficiar”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Municipiului Adjud.

Pentru informaţii suplimentare, Direcția de Asistenţă Socială Adjud a pus la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon 0237.641.138 de luni până joi, între orele 8.00-16.30 și vineri 8.00-14.00.

Proiectul „Sprijinirea categoriilor de persoane, cele mai defavorizate, care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale, pe suport electronic”, COD IDENTIFICARE (MYSMIS): POAD/866/1/2/ 141810, este cofinanțat din Fondul de Ajutor European
Destinat Celor Mai Defavorizate Persoane (FEAD), prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2014 – 2020). Acesta are ca obiectiv creșterea calității vieții persoanelor dezavantajate sau marginalizate, prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru mese calde.

Proiectul are beneficiar Ministerul Fondurilor Europene și ca destinatari finali persoanele care au împlinit vârsta de 75 ani și beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi, prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii precum și persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate.

Valoarea totală a proiectului este de 640.000.000 lei, din care valoarea cofinanțării de la Uniunea Europeană 544.000.000 lei și valoarea cofinanțării de la bugetul de stat al României 96.000.000 lei.