Mai mulți membri ai PNL Adjud, la inițiativa președintelui Florin NECHIFOR, au decis să iasă duminică din casă pentru a strânge deșeuri aruncate la întâmplare pe marginea drumului european DN 2 E85, la ieșirea din Adjud (după podul peste râul Trotuș) spre Focșani.
”Am profitat de vremea frumoasă și i-am invitat pe colegii mei, pe ntru câteva ore, să mergem și să adunăm resturi, în special plastic, PET-uri, deșeuri greu degradabile, din zona podului peste râul Trotuș către Focșani. Am decis să popularizăm această acțiune mai mult din cauza indiferenței celor care nu se gândesc că orice obiect aruncat la întâmplare, pe stradă, pe câmp, în altă parte, trebuie strâns de cineva și că locul gunoiului este la coș, nu la întâmplare”, a declarat președintele organizației PNL Adjud, Florin Nechifor.
Circa 15 membri ai organizației au răspuns apelului și s-au echipat cu mănuși, saci și cu răbdare și, timp de trei ore, au mers pe marginea drumului european și au strâns peste 25 de saci de gunoi.
”Să nu uităm că județul Vrancea este îngropat în gunoaie din cauza administrației PSD în frunte cu președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, care de ani de zile nu a reușit să finalizeze proiectul Vrancea Curată”, a mai spus Florin Nechifor.
La final, deșeurile, în mod preponderent reciclabile, au fost predate unui operator specializat iar astfel de acțiuni vor continua, spun liberalii adjudeni, care intenționează să strângă un număr mai mare de voluntari pentru a avea un mediu sănătos și curat.