Directorul de la LPS Focșani implicat într-un accident la Golești

0
-Publicitate-

Directorul Liceului cu Program Sportiv din Focșani, Petruț Mihai, a fost implicat dimineață într-un accident rutier ce a avut loc la ieșirea din comuna Golești. Acesta se afla în mașina sa, un Volvo și a oprit pentru a acorda prioritate unui pieton ce se angajase în traversarea străzii. Din spate, șoferul unui Tir, un cetățean bulgar, nu a putut stăpâni mastodontul și a izbit din spate atât mașina lui Petruț, dar și o a doua mașină în care se afla administratorul Stadionului Milcovul, Titi Rusu. ”Mergeam la școală, eram cu copilul în mașină. Era puțin polei, erau minus șapte grade. Am oprit la trecerea de pietoni, în fața mea era mașina în care se afla și Titi Rusu. Am văzut în oglindă TIR-ul înmatriculat în Bulgaria , am realizat că mă lovește, dar nu am crezut că așa de tare. Am evitat un cap de pod, am rupt o poartă la o casă și m-am oprit într-un copac dintr-o curte. Nu avem răni, suntem bine”, ne-a spus Mihai Petruț.

-Publicitate-