Locuitorii Focșaniului rămân vineri fără căldură

0
-Publicitate-

Focșaniul rămâne fără căldură vineri, 13 decembrie, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a sistemului de termoficare făcute de Primăria Focșani. Furnizarea căldurii va fi sistată în intervalul 8.00 – 19.00 pentru focșănenii aflați în zona a 18 puncte termice.

Punctele termice afectate de lucrările de modernizare a sistemului de reabilitare termică și la care se va sista furnizarea agentului termic în intervalul menționat sunt următoarele: PT 5, PT 6A, PT 10, PT 16, PT 17, PT 18, PT 19, PT 29, PT 30, PT 33, PT 34, PT 45, PT 51, PT 52, PT 53, PT 55, PT 56, PT 57.

Lăsând la o parte discuțiile la un proiect derulat pentru o firmă aflată în insolvență, se poate remarca ca la Primăria Focșani se lucrează parcă tot timpul ”invers”: școlile se repară în timpul anului școlar, sistemul de termoficare în timpul iernii. În această logică, așteptăm ca Enet să dea căldură în timpul verii.

Lucrările făcute de primărie fac parte din Proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice Etapa aII-a”.

În cadrul proiectului se vor reabilita rețelele termice de transport, rețelele termice de distribuție și punctele termice din zona Bahne astfel:

  • Rețele termice de transport – 2,807 km traseu (reprezentând 5,614 km de conducte de rețea termică primară).
  • Rețele termice de distribuție – 10,977 km traseu (reprezentând 43,908 km conducte de rețea termică secundară).
  • Puncte termice – 9 buc.

-Publicitate-