Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat proiectele de alimentare cu gaze care au primit finanțare pentru a fi realizate. 15 proiecte, în care au fost cuprinse 45 de localități, au obținut cel mai mare punctaj. Dintre proiectele depuse de primarii din Vrancea, niciunul nu a fost aprobat.
În a doua sesiune de depunere au fost încărcate în sistemul informativ MySMIS un număr de 219 proiecte. După verificarea administrativă și a eligibilității au fost respinse 96 proiecte, iar 123 s-au calificat în ultima etapă de evaluare, cea tehnico – financiară. Aici au primit finanțare 15 proiecte, cu o valoare totală de 180 de milioane de euro, luate în ordinea punctajelor cele mai mari.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a împărțit în două sesiuni proiectele de alimentare cu gaze. În prima sesiune au fost evaluate proiectele depuse în perioada 17 august – 17 octombrie 2020, iar în a doua sesiune proiecte din perioada 18 octombrie – 31 decembrie, cele mai multe. De menționat că în prima sesiune au fost 10 proiecte aprobate.
Cererile de finanțare depuse de primăriile din Vrancea au intrat în a doua sesiune.
În total, au fost depuse 243 de cereri de finanțare, cu o valoare de 2,56 miliarde de euro. Bugetul alocat a fost însă mult mai mic, de 235 milioane de euro, insuficient pentru a finanța mai multe proiecte. De altfel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene că menționat că aceste cereri nu au fost respinse, ci doar că nu au primit finanțare, astfel încât primăriile pot apela la PNI ”Anghel Saligny”.
”Reamintim că în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny” sunt prevăzute obiective de investiții pentru rețele de distribuție de gaze naturale, unde vor putea fi depuse proiectele care au rămas în afara limitei valorice ale apelului lansat în POIM”, se arată în comunicatul de presă al MIPE.
Extinderea rețelelor de alimentare cu gaze este o inițiativă a Guvernului PNL din 2020, când a fost una dintre temele principale din campania electorală pentru alegerile locale și cele parlamentare.
Proiectele care nu au primit finanțare:
Înființare sistem inteligent distribuție a gazelor naturale în comunele Urechești, Gugești și Popești, județul Vrancea
Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Milcovul, județul Vrancea, Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Gologanu, județul Vrancea și Înființare rețea de alimentare și distribuție gaze naturale în comuna Răstoaca, județul Vrancea
Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în comunele Tâmboești, Sihlea, Obrejița și Slobozia Bradului, județul Vrancea
Înființare rețea de alimentare si distribuție gaze naturale in Comunele Homocea si Ploscuteni, județul Vrancea
Înființare rețea de alimentare si distribuție gaze naturale in Comunele Biliești si Suraia, Județul Vrancea
Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Golești, județul Vrancea
Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Vulturu, județul Vrancea
Înființare rețea gaze in Comuna Vârteșcoiu, județul Vrancea
De asemenea, a mai fost un proiecte pentru gaze în comunele Jariștea, Bolotești și Vidra, care nu apare în lista anunțată de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, ceea ce înseamnă că nu a ajuns în această etapă



