16 octombrie, pentru industria alimentară, este o zi cu importanță majoră, an de an, la această dată, sărbătorindu-se Ziua mondială a alimentației, pe de o parte, și, totodată, Ziua Mondială a Pâinii. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din catedra de Industrie alimentară și Turism și alimentație de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani au organizat o serie de activități
În vederea conştientizării importanţei unui comportament alimentar adecvat pentru sănătatea fizică şi psihică a elevilor, acestora le-au fost date exemple de bune practici privind consumul de alimente sănătoase în detrimentul alimentelor tip fast-food prin prezentări de PowerPoint.
De asemenea, pentru punerea în valoarea a rolului sacru pe care pâinea îl are în viața românului, a multiplelor implicații pe care aceasta le dezvoltă în sistemul culturii tradiționale, elevii au prezentat concluziile trasele în urma documentării privind modul de pregătire, formele antropomorfe pe care aceasta le poate lua în cele trei momente ale vieții și anume: nașterea, căsătoria și înmormântarea.
Materialele prezentate au fost însoțite de exemplificări concrete ale produselor, elevii putând face distincția între colacii folosiți în cadrul nunților și cei dăruiți la botez sau folosiți la pomeni.
Activitățile dedicate celor două sărbători s-au încheiat cu o degustare de pâine cu diverse adaosuri (măsline, ceapă, rozmarin, nuci, semințe, etc.), apreciate atât de către colegi, dar și de către conducerea unității școlare.
Colegiul Tehnic ”Valeriu D.Cotea”