Patru jucători focșăneni și-au încheiat relațiile contractuale cu CSM Focșani 2007. Portarul Gabriel Lazăr și jucătorii Ștefan Lupu, Remus Popa și Claudiu Mihai nu vor face parte din lotul echipei focșănene în returului campionatului. Dintre aceștia, unii deja sunt în tratative cu echipe din seria întâi a ligii a treia. CSM Focșani se va reuni pe 20 ianuarie, iar după o săptămână de pregătire la Focșani va urma cantonamentul. Timp de 12 zile, pregătirea centralizată se va desfășura la Govora, în județul Vâlcea. Meciurile amicale vor începe de pe data de 10 februarie, primul fiind un test cu Metalul Buzău, pe 13 februarie. Este posibil ca în perioada cantonamentului să fie perfectate și alte partide de verificare. Conducerea echipei a adus deja mai mulți jucători noi la Focșani, aceștia urmînd a fi prezenți la reunirea de la stadionul Milcovul.