Încă un polițist din Vrancea s-a remarcat la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor ”World Police and Fire Games, care se desfășoară la Rottedaram, Olanda, în perioada 21 – 31 iulie. La competiție participă peste 10.000 de sportivi, din 70 de țări.
Subinspectorul Alexandru Iancu a luptat, vineri, la categoria masculin + 80 kg (+ 18 ani) și a câștigat medalia de bronz la taekwondo – kyorugi, sport pe care îl practică din anul 2010, în cadrul clubului înființat de antrenorul său, Adrian Dochioiu, care îi este și coleg de serviciu.
”Alex s-a remarcat în ultimii ani datorită obținerii a numeroase titluri de campion, la concursuri naționale și internationale. În spatele acestor rezultate sunt ani întregi de antrenamente, sacrificii şi efort susţinut în autodepăşirea propriilor limite.
Îl felicităm pentru ambiţie şi rezultatele obţinute la această competiţie sportivă de mare anvergură şi îi urăm mult succes pe mai departe”, transmite IPJ Vrancea într-un comunicat de presă.







