Primăria Municipiului Focşani organizează o dezbatere publică care are ca obiect necesitatea implementării unor sisteme integrate de colectare selectivă a deșeurilor în municipiul Focșani. Aceasta va avea loc marți, 28 ianuarie, la Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia”, începând cu ora 16.00.
Municipalitatea vrea implementeze un nou sistem de colectare a deșeurilor, prin care fiecare cetățean să plătească cât aruncă. Firma care a realizat strategia privind gestionarea deșeurilor a prezentat în document mai multe variante de colectare a deșeurilor.
Cea mai ieftină variantă ar fi cea cu containere de tip clopot, achiziționate deja de Consiliul Județean în cadrul proiectului de realizare a Sistemului de Management integrat al Deșeurilor.
O altă variantă de colectare propusă este prin intermediul unor sisteme integrate de colectare selectivă subterană cu sistem de acționare hidraulic. Pubelele vor fi amplasate în subteran, iar accesul la acestea se face pe bază de cartele, astfel încât se știe exact ce cantitate de deșeuri a aruncat fiecare.
Colectarea se poate face și prin sisteme integrate de colectare selectiva la ghena de gunoi din blocuri, cu deversare la fiecare etaj.
Autoritățile ar putea opta pentru un sistem asemănător cu cel prezent, cu platforme pe care să fie amplasate recipiente pentru fiecare tip de deșeuri.
Un alt sistem de colectare suprateran este cel de colectare individuală cu sistem de compactare încorporat.
De asemenea, pe autogunoiere pot fi montate sisteme de cântărire, care să măsoare cantitatea de deșeuri în timpul răsturnării pubelei.
În studiul realizat se propune utilizarea mai multor soluții: în zona de blocuri și în zonele publice și de agrement sisteme integrate de colectare selectivă subterană, în zona de case sisteme de cântărire pe autogunoiere, iar la instituții publice și firme containerele tip clopot cumpărate prin SMID.