Acasă Actualitate Primăria Focșani, prinsă cu minciuna: Direcția de Cultură Vrancea nu i-a dat...

Primăria Focșani, prinsă cu minciuna: Direcția de Cultură Vrancea nu i-a dat acordul să intervină asupra basoreliefului din bronz de pe Monumentul Unirii

0
571

Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Vrancea nu a permis Primăriei Focșani să intervină asupra basoreliefului din bronz de pe Monumentul Unirii, așa cum a susținut primarul municipiului, Cristi Misăilă, într-o conferință de presă care a avut loc marți. Acordul invocat de edil, datat 7 august 2025, se referea exclusiv la lucrări de curățare și întreținere a plăcilor de marmură, respectiv „degresare, chituire și curățare de săruri”, nicidecum la curățarea basoreliefului cu perii de sârmă.

Primarul Cristi Misăilă l-a acuzat de neprofesionalism pe directorul DJC Vrancea, Artur Ghinea, bazându-se pe acordul din 7 august 2025, și a anunțat că va solicita luarea unor măsuri împotriva acestuia. În urma intervenției asupra monumentului din Piața Unirii, Direcția de Cultură a sesizat Poliția.

Din documentul pus la dispoziția presei de DJC Vrancea reiese că intervenția permisă se limita strict la plăcile de marmură ale monumentului, iar basorelieful trebuia protejat înainte de utilizarea detergentului de curățare.

Mai mult, instituția de cultură susține că folosirea acordului din 7 august 2025 pentru a justifica intervenția din noiembrie asupra Monumentului Unirii reprezintă „o dezinformare gravă”:

„Documentul invocat, Acordul scris nr. 31 din 07.08.2025, INTERZICEA explicit intervenția asupra bronzului. Acordul scris nr. 31 din 07.08.2025, prezentat trunchiat de edilul municipiului, a fost emis pentru «Lucrări de curățare și întreținere la Monumentul Unirii», vizând strict componenta de piatră (marmură). Nu se poate emite un acord pentru intervenție asupra basoreliefului din bronz (componentă artistică)! Mai mult, acest document conține o condiție tehnică imperativă pe care administrația locală a ignorat-o în totalitate:

«Detergentul (… denumire comercială) poate fi utilizat numai după protejarea corespunzătoare, prin acoperire sau alte mijloace similare, a ornamentului din bronz pentru a evita stropirea accidentală a acestuia» (punctul 3 din „Condiții”). Lucrările pentru care s-a emis acordul sunt strict cele prezentate la punctul 2 din „Condiții”: «Lucrări de curățare și întreținere care constau în degresare, chituire și curățare de săruri, fără modificarea aspectului și cromaticii naturale a plăcilor de marmură». Acordul nr. 31/07.08.2025 a fost emis pentru perioada de execuție 11.08.2025–11.10.2025.

Prin urmare, documentul arătat presei nu doar că NU autorizează curățarea basoreliefului cu perii de sârmă sau prin alte mijloace, ci obligă administratorul să protejeze bronzul și să nu îl atingă nici măcar accidental. Folosirea acestui act administrativ pentru a justifica intervenția din noiembrie reprezintă o dezinformare gravă”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Județene pentru Cultură Vrancea.

De asemenea, potrivit aceluiași comunicat, directorul DJC poate acționa ca agent constatator, numit prin ordin al Ministrului Culturii, și poate sesiza organele penale dacă există indicii ale săvârșirii unei infracțiuni.

Comunicatul de presă al Direcției Județene pentru Cultură Vrancea

Clarificări privind regimul legal al intervențiilor la „Monumentul Unirii” și demontarea informațiilor false lansate în spațiul public.

DJC Vrancea face următoarele precizări necesare, ca răspuns la declarațiile recente ale Primarului Municipiului Focșani, prin care s-a invocat existența unui „acord” anterior și s-au adus acuzații reprezentanților Ministerului Culturii în teritoriu:

  1. Documentul invocat, Acordul scris nr. 31 din 07.08.2025, interzicea explicit intervenția asupra bronzului.

Documentul, prezentat trunchiat în declarațiile publice, se referea exclusiv la lucrări de curățare a marmurei. Acesta includea o condiție tehnică obligatorie privind protejarea bronzului, încălcată de administrația locală.

  1. Procedura de control și autoritatea legală.

DJC Vrancea este unica autoritate deconcentrată a Ministerului Culturii cu atribuții de avizare, control și sancționare în domeniul protejării patrimoniului cultural. Directorul executiv acționează ca agent constatator, cu obligația legală de a sesiza organele penale în cazul identificării unor posibile infracțiuni. Responsabilitatea pentru situația creată nu aparține instituției care constată încălcarea legii, ci celor care au dispus și realizat intervențiile neavizate.

  1. Reacție instituțională vs. dezinformare.

DJC Vrancea a acționat prompt, în timp real, pe baza constatărilor de la fața locului. În schimb, administrația locală a ieșit public după o săptămână, prezentând un document vechi din august 2025, fără legătură cu intervenția neavizată din noiembrie. Instituția consideră regretabilă tentativa de justificare prin invocarea unui act care, în realitate, interzicea orice intervenție asupra basoreliefului.

DJC Vrancea rămâne consecventă misiunii sale de protejare a patrimoniului cultural și așteaptă rezultatele expertizei de specialitate solicitate administratorului.

Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea

Data: 03.12.2025

Acord DJC Vrancea nr. 31 din 07.08.2025