Acasă Administrație Deșeurile de la Haret ar putea fi transformate în biogaz și energie...

Deșeurile de la Haret ar putea fi transformate în biogaz și energie electrică

0
300

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut recent o întâlnire cu reprezentanții unui fond de investiții, lider mondial în soluții de tratare anaerobă a deșeurilor și transformarea acestora în resurse valoroase: biometan, energie electrică și compost utilizabil în agricultură.

Discuțiile au vizat oportunitatea construirii și operaționalizării, la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret, a unei stații moderne de tratare a deșeurilor. Printre beneficiile unui astfel de proiect se numără:

  • Valorificarea deșeurilor biodegradabile și vegetale prin transformarea lor în combustibil și produse utile economiei locale;

  • Reducerea semnificativă a cantității de deșeuri destinate depozitării finale;

  • Scăderea costurilor serviciului de salubritate pentru populație.

„Vrancea are un potențial extraordinar – resurse naturale, oameni implicați și deschiși spre dezvoltare. Tocmai de aceea, atragerea investițiilor este o prioritate pentru mine, în calitate de președinte al Consiliului Județean, astfel încât proiecte noi, moderne și sustenabile să prindă contur în județul nostru”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.