Primarul Cristi Misăilă s-a întâlnit miercuri cu directorii unităților de învățământ din Focșani și le-a prezentat bugetul pentru învățământ din acest an. Suma propusă pentru a fi repartizată acestui domeniu este de 20,468 milioane lei. Cea mai mare parte din acești bani, 16,533 milioane lei, sunt pentru bunuri și servicii. Din această sumă, s-au alocat pentru reparații curente 1,8 milioane lei. Cei mai mulți bani sunt pentru școlile ”Ion Basgan” și ”Anghel Saligny”, câte 300.000 lei și pentru Școala ”Duiliu Zamfirescu”, 325.000 lei, pentru lucrări care nu sunt prinse în proiectul cu fonduri europene derulat aici.
”La reparații curente, îmi doresc ca aceste sume să fie utilizate cât mai rapid, să dați drumul cât mai repede pentru la procedurile de achiziție publică”, a spus primarul Cristi Misăilă.
Primarul Focșaniului a spus că sumele au fost alocate în funcție de solicitările pe care le-au făcut directorii.
Dintre investițiile care se derulează în prezent la școli, ”Școala Ion Basgan” se află în stadiul cel mai avansat. Aici se derulează un proiect de eficientizare energetică în valoare de 6,3 milioane lei. De asemenea, și la Școala ”Duiliu Zamfirescu” proiectul de reabilitare este în derulare. Primarul a mai anunțat că la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” va fi obținută o finanțare europeană de 29 milioane de lei. La Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” s-au prevăzut 400.000 lei pentru continuarea lucrărilor la complexul de sport și ateliere.
Primarul Focșaniului a criticat-o pe Daniela Marchitan, inspectorul școlar general adjunct, pentru faptul că a ar fi spus în cadrul unei întâlniri la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” că investiția derulată acolo ar trebui realizată prin Compania Națională de Investiții. Edilul a menționat că proiectele pentru stadioanele Milcovul și Tineretului au fost depuse la CNI din 2017, iar de atunci nici guvernele PSD, nici PNL nu au dat bani pentru ele, iar în acest context e greu de crezut că se va realiza ceva până la alegerile locale.