IȘJ derulează o campanie de popularizare a învățământului profesional

0
48

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea încearcă să îi convingă pe părinți și pe elevi de importanța și necesitatea învățământului profesional și dual prin proiectul ”Caravana meseriilor”, care se derulează până pe 11 martie. De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a lansat campania ”Meseria face diferența”, despre care se pot găsi informații pe site-urile www.alegedrumul.ro și www.edu.ro

”Vom merge din casă în casă pentru a prezenta părinților și copiilor domeniile și meseriile pe care le pot studia copiii și, nu în ultimul rând, să schimbăm un pic mentalitatea părinților față de învățământul profesional și dual”, a spus inspectorul general adjunct Daniela Gabriela Marchitan, într-o conferință de presă.

În Vrancea învățământul dual nu a avut succes și nu există nicio clasă. În ceea ce privește învățământul profesional, în anul școlar 2020 – 2021 vor exista 24 de clase la colegiile și liceele din județ. Numărul de elevi propus pentru anul școlar următor este de 672.