Primele nereguli descoperite la investițiile realizate prin PNDL: asfalt de 10 cm în loc de 47 cm

0
339

Corpul de control al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a găsit deja primele nereguli după prima săptămână de controale la obiectivele realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Aceste verificări au fost începute la solicitarea ministrului Ion Ștefan, pentru a se vedea dacă situațiile din cererile de plată corespund cu cele din teren.

”Corpul de control al ministrului a fost, în cursul unei săptămâni, în vizită la peste o sută de obiective, din mai multe județe, și a vizat solicitări la plată în valoare de peste 200 milioane lei (asfaltări, trotuare, canalizare, construcția/reabilitarea de școli, grădinițe ori dispensare, iluminat public). La câteva dintre obiective au fost identificate neconformități pentru valori cereri de plată de peste 21 milioane lei. În aceste cazuri, se va reveni periodic în control pentru a se remedia neconformitățile.
Unde abaterile sunt grave, în acest caz, plățile sunt puse în pericol. Se poate vorbi clar despre furt! Asta pentru că, în raport cu solicitările la plată, realitatea din teren nu corespunde. Corpul de control a găsit drumuri ”subțiate”, unde stratul de asfalt din hârtii era de 47 de centimetri, iar la măsurători, când s-a intrat cu cupa escavatorului pe anumite porțiuni, s-a găsit asfalt de 10-15 centimetri. În acest caz, plata va fi oprită! Avertizez din capul locului că astfel de situații vor ajunge și de competența organelor de cercetare penală”
, a spus ministrul Lucrărilor Publice pe pagina sa de Facebook.

Pe lângă Corpul de Control, și Inspectoratul de  Stat în Construcții a demarat verificări la obiectivele din județe. Până acum fost verificate 1.200 de cereri, în valoare de 740 milioane lei și s-au găsit neconformități la 27 solicitări de plată de peste 19 milioane lei. De asemenea, alte 20 de cereri la plată au fost retrase, pentru o valoare de aproape 13 milioane lei.

Ion Ștefan spune că în zilele următoare va reveni cu un raport detaliat cu privire la problemele găsite la investițiile derulate prin PNDL.