Reprezentanții Administrației Parcul Natural Putna au fost prezenți cu produse tradiționale din Vrancea la lansarea proiectului ”Produs în Arie Naturală Protejată”. Printre bunătăți s-au aflat mierea, peștele afumat în cetină, produse de panificație sau brânzeturi.
Evenimentul a avut loc pe 5 iunie, cu ocazia Zilei Mediului, iar la el au prezenți premierul Ludovic Orban și Costel Alexe, ministrul Mediului.
”Putem să trăim și să exploatăm rațional pădurea, fără să o tăiem la ras. Putem să trăim rațional, producând energie fără să distrugem mediul. Putem trăi rațional, producând mașini care să nu polueze mediul. Putem trăi și putem produce lucruri fără să afectăm natură. Mintea omenească, inteligența umană pot să dea aceste soluții pentru a ne menține nivelul de viață, confortul pe care ni-l dorim, prin inovare, prin cercetare, ca să nu se mai perpetueze războiul pe care îl ducem de câteva sute de ani cu natura”, a spus Ludovic Orban.