Marți dimineață, la Haret, un adolescent a fost acroșat de o mașină. În jurul orei 8.30, primul ajutor i-a fost acordat de trei pompieri, care ieșiseră din tura de serviciu și se îndreptau spre Focșani.
Plutonierul adjutant Paiscar Florin, plutonierul major Săndulache Marius și plutonierul major Corneliu Ionuț din cadrul Secției de Pompieri Adjud, în timp ce se îndreptau spre Focșani, au observat un autoturism ieșit în afara părții carosabile.
Aceștia au intuit că ceva nu este în regulă, așa că au oprit să verifice ce se întâmplă.
”Când au coborât din autoturismele cu care se deplasau, au văzut la circa 20 m de autoturismul căzut în șanț, un adolescent întins la marginea drumului, care prezenta multiple contuzii la nivelul membrelor și un traumatism cranio-cerebral. Din fericire, adolescentul era conștient. Cei trei pompieri au trecut imediat la acordarea primului ajutor. Plutonierul adjutant Paiscar Florin, care este și comandant de echipaj pe ambulanța SMURD, a verificat funcțiile vitale. Folosindu-se de trusele medicale aflate la îndemână, acesta i-a pansat rana de la cap, în timp ce plutonierul major Săndulache Marius și plutonierul major Corneliu Ionuț i-au dezinfectat rănile de la picioare și mâini.
Între timp la locul intervenției au mai oprit alți trei colegi, printre care și plutonierul major Butuc Cristi, care a deconectat bornele autoturismului pentru a evita apariția altor pericole în eventualitatea în care existau scurgeri de combustibil.
Ulterior, adolescentul a fost preluat și transportat la spital de un echipaj SAJ.
Felicitări colegilor pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă! Am demonstrat și de această dată că, indiferent de împrejurările în care ne aflăm, rămânem o echipă și acționăm ca atare, realizând lucruri extraordinare!”, au spus reprezentanții ISU Vrancea într-un comunicat de presă.







