O delegație formată din reprezentanți ai județelor Constanța, Brăila și Buzău a mers într-o vizită de lucru în Spania, în vederea realizării unui schimb de bune practici cu administrația publică din Cordoba, evenimentul fiind organizat de către 𝐀𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐒𝐮𝐝-𝐄𝐬𝐭 (𝐀𝐃𝐑𝐒𝐄).
”În cadrul vizitei de lucru am avut o întâlnire cu președintele Agenției pentru Dezvoltarea Tehnologiei Informatice din Provincia Cordoba, 𝐝𝐨𝐚𝐦𝐧𝐚 𝐒𝐚𝐫𝐚 𝐑𝐮𝐢𝐳 𝐌𝐚́𝐫𝐪𝐮𝐞𝐳, ocazie cu care au fost prezentate proiecte privind digitalizarea, dezvoltarea si implementarea de tehnologii lingvistice bazate pe inteligență artificială (traducere automată, tehnologii de vorbire, analiză de text etc.)”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, care a condus delegația din țara noastră.
Nu a lipsit din program vizitarea companiei Empresa Provincial de Informática S.A., o companie publică creată de Consiliul Provincial din Córdoba, condusă de managerul Pepe Morales, cu scopul de a oferi asistență informatică completă administrației publice regionale. De asemenea, am vizitat și Emproacsa, o stație de control și purificare a apei, dar și un centru de turism pentru a vedea modul în care Cordoba se promovează în relația cu potențialii vizitatori.
Obținerea energiei electrice din surse regenerabile reprezintă o prioritate pentru Provincia Cordoba. Primii pași în această direcție au fost făcuți și de Consiliul Județean Vrancea, prin proiectul de montare de panouri fotovoltaice la bazinul de înot și la centrele de educație incluzivă din subordinea administrației județene.