Șofer de la o instituție publică din Panciu, cercetat pentru trafic de influență

0
28

Suspectul i-a promis denunţătorului că îşi va exercita influenţa pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul unei societăți comerciale aflate în subordinea directă a Consiliului Local Panciu, cu scopul de a-i facilita angajarea pe un post de conducător auto în cadrul acestei societăţi.

Faţă de suspect a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, ulterior, să se aprecieze cu privire la oportunitatea dispunerii altor măsuri.