Sute de elevi din Vrancea, Covasna și Harghita ajutați să își continue studiile cu finanțare prin granturi norvegiene

0
60

Aproape 800 de elevi din județele Govasna, Harghita și Vrancea au fost incluși într-un proiect prin care se vrea ca elevii aflați în risc de abandon școlar să continue studiile. Astfel, 848 de elevi din cele trei județe (728 de copii aflați în risc de abandon școlar și 120 cu CES dar  și 500 de părinți), care provin din medii defavorizate vor fi susținuți pentru a a nu abandona școala și a putea termina studiile obligatorii.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea și implementarea, la nivel multi-regional, a unor servicii care să vizeze creșterea gradului de incluziune socială a elevilor aflați în situații de risc, respectiv celor cu CES, din județele Covasna, Harghita și Vrancea, prin promovarea educației incluzive. Scopul final al proiectului este de a crește participarea școlară și de a preveni/reduce părăsirea timpurie a școlii (…). Proiectul propune să ofere activități diversificate pentru elevii aflați în situație de risc pentru atragerea și menținerea lor în școală, servicii de consiliere psihopedagogică pentru elevii cu CES, servicii de consiliere a părinților în vederea conștientizării educației, servicii de formare pentru cadrele didactice care lucrează cu grupurile țintă, schimb de experiență pentru factorii de decizie cu instituții similare în Norvegia”, se arată într-un comunicat al IȘJ Covasna.

Proiectul a fost lansat, marți, 15 decembrie,printr-o conferință online la care au participat reprezentanți ai partenerului Newschool din Norvegia, reprezentanți ai Operatorului de Program – Fondului Român de Dezvoltare Socială, jurnaliști, reprezentanții instituțiilor partenere și instituțiilor de colaborare, precum și membrii ai echipei de implementare.

Proiectul „Vino la școală! Schimbă-ți destinul!” este implementat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene și se derulează la nivel multiregional pe parcursul a 36 de luni, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, Universitatea Transilvania din Brașov, Newschool din Norvegia.

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.462.032 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare Locală, având ca Operator de Program – Fondul Român de Dezvoltare Socială.