Sute de sancțiuni pentru cei care ignoră virusul

0
98

Polițiștii continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus. Astfel, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în acest sfârșit de săptâmână., polițiștii vrânceni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 182 de societăți comerciale şi 171 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 368 de sancțiuni contravenționale (329 pentru nerespectare măsurii protecție individuală, 1 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea şi 38 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie).

În urma controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane.