Tânăr prins drogat la volan și cu droguri în mașină

0
14

Mai multe persoane sunt cercetate pentru trafic și consum de droguri după un control în trafic al polițiștilor Biroului Rutier Focșani. Duminică seara, la 21.50, oamenii legii au oprit un autoturism care circula pe bulevardul Brăilei. La volan se afla un tânăr de 19 ani, care a fost testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a ieșit pozitiv la metamfetamină. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.

”În urma cercetărilor efectuate de polițiști, asupra unuia dintre cei patru pasageri din autoturism a fost găsită o borsetă, în interiorul căreia se aflau două recipiente din folie de plastic ce conțineau substanță tip cristal, susceptibilă a avea efect pshihoactiv, în cantitate de aproximativ 50 grame, suma de 5.733 lei și o bancnotă de 100 euro, precum și două cântare electronice. De asemenea, în urma verificărilor specifice efectuate, au mai fost identificate alte șase recipiente de plastic, în interiorul cărora se afla aceeași substanță tip cristal, susceptibilă a avea efect psihoactiv, în cantitate totală de aproximativ 5 grame”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.

Cei patru pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Focșani, pentru audieri.

Bunurile depistate au fost ridicate, ambalate și sigilate de către polițiști, fiind ulterior preluate de către ofițerii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic și consum de droguri de mare risc.

Șoferul s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.