Pentru mulți tineri din medii defavorizate, obținerea permisului de conducere reprezintă un obstacol dificil, din cauza costurilor ridicate ale școlii de șoferi. În sprijinul lor, MOL România, prin Fundația Pentru Comunitate, derulează programul „Permis pentru viitor”, oferind suport financiar celor care își doresc să își crească șansele de angajare.
Programul, ajuns la cea de-a zecea ediție, acoperă integral cheltuielile necesare obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D, incluzând și tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie. Beneficiarii sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, pentru care permisul de conducere poate reprezenta un avantaj important în găsirea unui loc de muncă sau în dezvoltarea carierei profesionale.
În județul Vrancea, impactul acestui program a fost deja resimțit, cinci tineri aflați în ocrotirea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) reușind să finalizeze cu succes cursurile și examenul auto prin intermediul acestui sprijin. Eforturile de coordonare și implementare a programului la nivel local au fost susținute cu dedicare de asistentul social principal Manolache Aurel, care a avut un rol esențial în ghidarea și sprijinirea beneficiarilor.
„Acest program nu le oferă doar un permis de conducere, ci și o șansă reală la independență și un viitor mai bun. Pentru mulți dintre acești tineri, accesul la un loc de muncă sau dezvoltarea profesională depind direct de mobilitate, iar programul ‘Permis pentru viitor’ le deschide noi oportunități”, a subliniat Manolache Aurel.
Prin astfel de inițiative, se confirmă încă o dată importanța implicării sectorului privat în susținerea categoriilor vulnerabile. Cei interesați să afle mai multe detalii despre program și despre condițiile de aplicare pot accesa site-ul oficial al Fundației Pentru Comunitate: https://pentrucomunitate.ro/permis.



