Pensionarii din municipiul Focșani care au venituri de până la 3.000 de lei inclusiv vor beneficia de transport public local gratuit, în limita a 20 de călătorii pe lună. Măsura a fost aprobată de Consiliul Local Focșani în ședința din 4 iunie 2026.
Noua hotărâre majorează plafonul de venit pentru acordarea facilității de la 2.200 de lei la 3.000 de lei. Beneficiarii sunt pensionarii de drept, indiferent de vârstă, care au domiciliul în municipiul Focșani.
Gratuitatea este valabilă pe toate liniile și traseele operatorului de transport public local.
Persoanele eligibile pot depune cererile începând cu 8 iunie 2026, la sediul Direcției de Asistență Socială Focșani, din strada Cuza Vodă nr. 43.
Pentru obținerea gratuității sunt necesare actul de identitate, cuponul de pensie, iar în funcție de situație, documente privind pensionarea pe caz de boală, pensionarea anticipată sau pensionarea la limită de vârstă. Solicitanții trebuie să completeze și o cerere-tip disponibilă la sediul instituției sau pe site-ul Direcției de Asistență Socială Focșani.
Reprezentanții Primăriei Focșani spun că măsura urmărește creșterea numărului de persoane care beneficiază de transport gratuit și facilitarea mobilității seniorilor. Totodată, administrația locală consideră că eliminarea costurilor de transport poate contribui la reducerea izolării sociale și la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice.



