Un bărbat din Dumitrești a fost prins băut la volan

0
82

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Chiojdeni au oprit, pe 8 martie, la ora 17.15, pentru control pe DN 2 N – în comuna Dumitrești, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 45 de ani, din localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul  alcooltest, care a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  conducere a unui vehicul  sub influența alcoolului sau a altor substanțe.