Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina la Odobești

0
90

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați pe  8 martie, în jurul orei 18.10, cu privire la faptul că, pe o stradă din orașul Odobești, conducătorul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto. Totodată, fiind testat de polițiști cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de  0, 83 mg/l  alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.