Într-un bloc din Focșani în care locuințele nu sunt prevăzute cu balcoane, un focșănean și-a construit o improvizație cu acest rol, la etajul trei. Construcția iese în evidență și nu se știe cât de sigură este.
Improvizația din cartierul Bahne i-a atras atenția viceprimarului USR Alexandra Tătaru, care spune că va verifica cum a fost construită. În aceeași zonă, un focșănean a construit un fel de cutie din plasă de sârmă la parter, al cărei rol pare să fie protejarea rufelor puse la uscat.
”A fost suficient să fac o vizită în cartierul Bahne, zonă aflată în plin proces de reabilitare a infrastructurii pe fonduri europene și să observ mai multe construcții care nu-și au locul într-un oraș ca al nostru.
Mi-a atras atenția, în mod special, o improvizație cu pretenție de balcon, la etajul 3 al unui bloc de pe strada Pictor Grigorescu, lucrare care face notă discordantă cu planul imobilului respectiv și care reprezintă, din punctul meu de vedere, un factor de risc în ce privește securitatea populației care trece prin zonă, chiar și pentru proprietar.
Mi-e foarte greu să cred că o astfel construcție, total inestetică, a putut obține un aviz, tocmai de aceea am solicitat Poliției Locale să verifice dacă proprietarul apartamentului a primit înainte de a se apuca de treabă o autorizație.
În același cartier, pe Strada Lupeni, am găsit o altă construcție improvizată, la parterul blocului, folosită pentru uscatul rufelor și am cerut, de asemenea, verificarea ei.
De curând, tot în cartierul Bahne, am asistat la demolarea unui #garaj construit acum trei decenii, tot fără autorizație și sper că aceeași soartă vor avea și „platformele” din imagine, pentru că regulile de urbanism, făcute pentru dezvoltarea și amenajarea unei localități, trebuie respectate de toți #cetățenii și agenții economici”, a spus viceprimarul Focșaniului într-o postare pe pagina sa de Facebook.






