Catedrala ”Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Focșani mai are nevoie de fonduri pentru a fi terminată. La ultima ședință a Consiliului Județean, în care a fost aprobat bugetul, consilierii județeni au votat alocarea sumei de 2 milioane de lei pentru Catedrala, în urma unui amendament propus de consilierii PSD.
Pe lângă această suma, mai este nevoie de 500.000 de lei, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean. Acesta a arătat că este nevoie ca lucrările să fie finalizate, deoarece este vorba de ”un monument reprezentativ pentru județ”.
Catedrala a beneficiat de fonduri publice importante de la Consiliul Județean și Primăria Focșani pentru realizarea lucrărilor. Suma alocată de CJ în perioada 2007 – 2021 se ridică la 7 milioane de lei.



