-Publicitate-

Un copil de doi ani a fost salvat după ce a ieșit pe pervazul unui geam de la etajul 1 al unui bloc de pe bulevardul Gării.

Copiii mici trebuie supravegheați în permanentă. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca aceștia să facă un lucru care ar putea să le pună viața în pericol.
Un apel primit astăzi, în jurul orei 15:50, prin 112, semnala o astfel de situație de urgență. Trecătorii au alertat pompierii, conștienți de primejdia în care se afla un băiețel ce stătea pe pervazul unui geam situat la etajul 1 al unui bloc din zona gării, municipiul Focșani.
Salvatorii au plecat în cea mai mare viteză și în mai puțin de 5 minute de la apel au ajuns la locul indicat. Cu ajutorul unei scări de fereastră din dotarea autospecialei de intervenție au procedat la salvarea copilului, luându-l în brațe și coborându-l la nivelul solului.
Ulterior, a fost predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, prezent la fața locului, care i-a făcut o evaluare medicală. Micuțul nu a necesitat îngrijiri fiind înapoiat mamei.

Această peripeție ne arată încă o dată că micuții trebuie supravegheați permanent. Copilul explorează împrejurimile, se cațără, adoptă moduri mai riscante de joacă, se ascunde, iese din raza de supraveghere a adulților. De aceea trebuie să nu îi scăpați din ochi, mai ales atunci când se află în bucătărie, pe balcon, aproape de ferestre sau pe scara blocului. La acțiunea de salvare au luat parte și polițiștii vrânceni.

“La faţa locului s-a deplasat o echipă mixtă formată dintr-un poliţist din cadrul Poliției Municipiului Focșani și un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. Tactul și calmul colegilor noștri au făcut ca băiețelul să se simtă ocrotit şi în siguranţă, în pofida pericolului în care se afla.

Jinga și Ionuț au menținut permanent contactul vizual cu cel mic, fiind pregătiți să intervină dacă situația se schimba și, în același timp, au cerut celor din jur să păstreze atmosfera de calm.Uimirea și bucuria celui mic au fost cu atât mai mari când salvatorii ISU au ajuns lângă el, pe scară și l-au luat în brațe. Pentru mulți dintre noi poate părea un gest obișnuit, dar suntem siguri că peste ani, celui mic i se va reaminti de către părinți, de oamenii “albaștri și roșii” care le-au redat zâmbetul, siguranța și încrederea că minunile se întâmplă.

Minorul a fost dus mamei care, printre lacrimi, a mulțumit tuturor celor care au contribuit astăzi la o minune.

Mulțumim pe această cale bărbatului în vârstă de 34 de ani din Focșani* care ne-a sesizat din primele secunde în care a observat pericolul în care se afla minorul și a fost alături de forțele implicate până la final”‘ au transmis reprezentanții poliției Vrancea.

-Publicitate-

Adaugă anunț Gratuit


Florăria Focșani